vineri, 3 decembrie 2010

Acomodarea si formarea imaginii


Acomodarea este proprietatea cristalinului de a-şi modifica puterea, astfel încât imaginea retiniană să rămână netă, când obiectul de deplasează între punctul remotum şi punctul proxim.
 
Punctul remotum este punctul obiect a cărui imagine se formează pe retină când ochiul nu este acomodat.
Punctul proxim este punctul cel mai apropiat care este văzut clar.
Subiectul emetrop vede net punctul de la infinit fără acomodare.

În timpul acomodării cristalinul îşi modifică raza anterioară cu 4 mm şi cea posterioară cu 0,5 mm. Creşterea curburii nu este uniformă. În acelaşi timp se modifică, creşte indicele de refracţie. În timpul acomodării zonula lui Zinn se destinde.

Teoria acomodării: capacitatea ochiului de a vedea clar obiecte situate la diverse distanţe. Timpul de acomodare de departe/aproape este de aproximativ 0,5 s şi ceva mai mult în sens invers.

Formarea imaginilor
Ochiul are mai multe medii transparente (cornee, umoare apoasă, cristalin, umoare vitroasă) şi o zonă fotosensibilă (retina); cristalinul funcţionează ca o lentilă biconvexă care focalizează razele luminoase pătrunse prin pupilă.
Imaginea se formează pe retină la fel ca în camera obscură a unui aparat fotografic.

Distanţa focală a ochiului uman este de aproximativ 17 mm, iar lungimea globului ocular, pe axul antero-posterior, este de aproximativ 24mm. Un obiect situat la o distanţă de peste 6 m de globul ocular va da pe retină o imagine clară, mai mică, reală şi răsturnată, fără nici o modificare adaptativă.

La miopi axul ocular este mai lung faţă de capacitatea de refracţie, sau curbura cristalinului este exagerată, şi de aceea fasciculul de raze paralele focalizează înaintea retinei, iar imaginile sunt neclare. Apropierea obiectelor de ochi sau purtarea unor lentile biconcave permit vederea clară a obiectelor, compensând astfel viciul de refracţie.


La hipermetropi ochiul este prea scurt sau convexitatea cristalinului este diminuată şi de aceea razele paralele sunt focalizate înapoia retinei, iar imaginea obiectelor este, de asemenea neclară. Îndepărtarea obiectului de ochi sau purtarea unor lentile biconvexe compensează viciul de refracţie.


La astigmati curbura corneei sau a cristalinului nu este uniformă, şi de aceea razele luminoase nu sunt focalizate într-un singur punct, ci există focare diferite pentru razele orizontale şi pentru cele verticale, compensarea realizându-se cu lentile cilindrice.


Acomodarea este procesul prin care imaginile obiectelor mai apropiate de 6 m de ochi sunt proiectate pe retină. Acomodarea se obţine prin creşterea capacităţii de refracţie a cristalinului. În condiţii de repaus ocular cristalinul apare turtit, fiind ţinut în tensiune de ligamentele sale. Când privirea se îndreaptă spre un obiect apropiat, musculatura circulară se contractă, ligamentele cristalinului se relaxează li creşte curbura lentilei, în special a feţei anterioare datorită elasticităţii. Concomitent cu modificarea curburii cristalinului, formarea imaginii clare a obiectelor apropiate necesită şi late modificări dinamice oculare, printre care, corectarea axelor oculare prin contracţia musculaturii extrinseci, astfel încât imaginea obiectului să cadă pe maculă.
Apropiind un obiect de ochi, acomodarea începe de la aproximativ 6 m, distanţă care reprezintă pentru ochiul normal limita vederii clare fără acomodare – punctul remotum - şi se continuă până ce este atinsă capacitatea maximă a cristalinului de a-şi mări curbura, când imaginea obiectului devine din nou neclară. Punctul cel mai apropiat de ochi la acre este depăşită capacitatea de acomodare – punctul proxim – creşte cu vârsta, la început lent şi apoi mai repede, ca urmare a scăderii elasticităţii cristalinului (prezbitism).Presbiopia apare in jurul varstei de 40 - 45 de ani si se manifesta prin scaderea acuitatii vizuale la lucrul de aproape (scris, citit).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu